Salvamontiștii au avut zeci de intervenții în zona montană


Salvamontiștii gorjeni au avut zeci de intervenții în ultima lună în zona montană.

Potrivit lui Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj, în luna iulie, salvatorii montani au fost solicitați în 22 de cazuri. Unul dintre cei accidentați pe munte a avut nevoie de elicopter, iar jumătate din cei recuperați din zona montană au fost trimiși la spital cu ambulanțele. În general, frecvența intervențiilor a fost una la două zile.

Pentru că în această perioadă sunt mulți turiști care vin în Gorj pentru escaladă și cățărare, mountainbike și alte sporturi de aventură, salvamontișii gorjeni rămân pe poziții, în cazul în care vor exista persoane care vor avea nevoie de ajutor.

Vox Sabin Cornoiu


Pentru a evita incidentele, salvatorii montani îi sfătuiesc pe turiști să nu se aventureze în zone greu accesibile, dar și să consulte prognoza meteo înainte de a pleca în drumeții.

Redactor: Loredana Măruţă



Cititi tot articolul