La Runcu, al doilea focar de pestă porcină din Gorj


Al doilea focar de pestă porcină în Gorj a fost semnalat la aproape o săptămână, după ce primul a apărut la Cruşeţ, sat Slăvuţa. De această dată, în zona de submunte, la Răchiţi – Runcu, un porc a murit contaminat într-o gospodărie.

 Analizele efectuate joi la Craiova au cofirmat boala. Proba a fost trimisă şi la Bucureşti, urmând ca focarul să fie declarat oficial.

Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj, Nicolae Călescu, a declarat că familia respectivă deţinea un singur porc. Gospodăria infectată a fost plasată sub supraveghere oficială. Totodată au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor şi subproduselor, precum şi a mijloacelor de transport. Exploataţia va fi dezinfectată.

Primul focar de pestă porcină a fost declarat pe 2 august în comuna gorjeană Cruşeţ, sat Slăvuţa, unde au fost sacrificaţi circa 30 de porci.



Cititi tot articolul