NU SE TEME CĂ VA FI EXCLUS DIN PNL


Marcel Romanescu așteatpă, fără emoții, ședința Biroului Politic Județean al PNL. Partidul va face analiza ultimelor alegeri, iar tot mai multe voci vorbesc despre sancționarea acestuia, care ar putea duce chiar către o excludere din partid.
Activitatea liderului PNL Târgu Jiu va fi analizată în ședința de sâmbătă a Biroului Politic Județean al PNL. Marcel Romanescu spune că nu are de ce să se teamă.
Liderul structurii județene, Dan Vâlceanu, a anunțat că se va face analiza tuturor organizațiilor și vor fi discuții între patru ochi, cu liderii locali, după ce au existat acuze de blat cu PSD-ul, în ultima campanie electorală.

Articolul NU SE TEME CĂ VA FI EXCLUS DIN PNL apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul