DE CE NU MAI PARTICIPĂ ROMANESCU LA ȘEDINȚA COC


Marcel Romanescu a explicat, astăzi, de ce nu a mai fost la ultimele şedinţe ale Comisiei Operative Consultative din cadrul Prefecturii Gorj. Lipsa colaborării cu Instituția Prefectului a tăiat elanul primarului de a mai participa la astfel de întâlniri, cu atât mai mult cu cât, spune Romanescu, după ultima rectificare a realizat că lucrurile se tratează strict politic la nivelul Consiliului Județean și Prefecturii Gorj.
Primarul Marcel Romanescu se plânge de proasta colaborare pe care o are cu Instituția Prefectului, explicând că acesta este și motivul pentru care nu a mai luat parte la ultimele întâlniri ale Comisiei Operative Consultative.
Primarul municipiului Târgu Jiu acuză că, în ultima vreme, a fost bombardat cu tot felul de controale trimise de prefectul de Gorj.
Comitetul Operativ Consultativ se întrunește săptămânal, de regulă în ziua de luni, iar ședințele acestuia sunt conduse prin rotație de prefect, președintele consiliului județean și, respectiv, de primarul municipiului reședință de județ.

Articolul DE CE NU MAI PARTICIPĂ ROMANESCU LA ȘEDINȚA COC apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul