Agenţiile de turism, vânzări record în această vară la mare


În acest moment , gradul de ocupare în toate staţiunile de pe litoralul românesc este de sută la sută. Regina staţiunilor rămâne Mamaia, aflată în partea de nord a litoralului, care a avut turişti încă din luna februarie a acestui an. Doar câteva camere mai sunt disponibile acum la Venus sau la Neptun, staţiuni aflate în partea de sud a litoralului românesc.

Cu greu se mai pot găsi locuri libere în reţeaua de turism de pe litoral la această oră.  Au fost înregistraţi oficial şi câte 140 000 de turişti în anumite perioade care au venit la mare pentru a-şi petrece concediile sau vacanţele. Câteva camere abia se mai pot găsi în staţiunile Venus sau Neptun, a precizat Virgil Dănăricu, şeful unei agenţii de turism din Târgu Jiu.

Voucherele acordate anumitor categorii de salariaţi de la stat au contribuit la succesul turismului românesc, sunt de părere specialiştii în domeniu. Aportul acestora a fost de 30% din vânzările de pe litoralul românesc al Mării Negre.

Anul acesta, se pare că pentru lunile septembrie-octombrie nu s-ar mai derula programul  social Litoralul pentru toţi care ar fi permis o vacanţă mai accesibilă în extrasezon pentru cei cu posibilităţi reduse.

 



Cititi tot articolul