ZIUA SCHIMBĂRII LA FAȚĂ


Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocsi. Astăzi biserica a celebrat schimbarea la Față a Domnului. La Lainici sărbătoarea a avut o dublă semnificație mii de pelerini participând la hramul Mănăstirii.
Lăcașele de cult au fost astăzi plin de credincioși are au venit să aprindă o lumânare. La zi mare, slujba religioasă a fost ascultată de cei care au venit să spună rugăciune. În centrul municipiului, biserica era neîncăpătoare.
O atmosferă de sărbătoare a fost și la Lainici. În curtea lăcașului de cult astăzi s-au perindat mii de pelerini pentru a asista la Sfânta Liturghie . Slujba a fost săvârşită de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, alături de ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. După slujbă cei prezenți au fost poftiți la masă, slujitorii Domnului pregătind, ca în fiecare an, mâncăruri gustoase petru cei prezenți la eveniment.

Articolul ZIUA SCHIMBĂRII LA FAȚĂ apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul