Ziua Naţională a Tineretului


Ziua Naţională a Tineretului este sărbătorită la data de 2 mai. Proiectul legislativ privind decretarea acestei zile a fost iniţiat în anul 2004, de către 15 deputaţi reprezentând toate formaţiunile politice parlamentare. Respinsă de către Senat, la 1 aprilie 2004, propunerea legislativă a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 5 octombrie 2004, iar Legea nr. 425 privind instituirea acestei zile a fost adoptată la 25 octombrie 2004.

Potrivit prezentei legi, cu prilejul acestei zile, sunt organizate şi prezentate, prin mijloacele de informare în masă, activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale care au atribuţii în domeniul tineretului acordă sprijin material, financiar şi organizatoric evenimentelor prilejuite de marcarea acestei zile.



Cititi tot articolul