Ziua Europeană de Prevenire a furturilor din locuință, marcată și în Gorj


Poliția Română a lansat, ieri, prima Zi Europeană de Prevenire a furturilor din locuință. Evenimentele au fost organizate în parteneriat cu Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității, EUROPOL și alte 12 state din Europa.,,Pentru că furtul din locuință este infracțiune în toate statele europene, autoritățile de aplicare a legii, reunite în cadrul EUCPN și EUROPOL, au lansat o inițiativă ce are drept scop conștien-tizarea cetățenilor cu privire la modalităţile prin care își pot proteja locuinţa, pentru a nu deveni victime ale furturilor. Campania «Păstrați surprizele doar pentru vacanță!» este finanțată de Fondul de Securitate Internă al Uniunii Europene, iar prin intermediul acesteia, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN, EUROPOL și alte 12 state, își propune să atragă atenția asupra prevenirii infracțiunilor de furt din locuințe. Astfel, prin activitățile din această zi, la nivel european, specialiștii în prevenirea criminalității recomandă cetățenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Check-in-ul din aeroport aduce like-uri, dar vă face vulnerabil în fața hoților. De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să nu posteze pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţin în casă bunuri de valoare sau că sunt plecați de acasă. Selfie-urile sunt și ele distractive, dar trebuie avut grijă la ce se observă în imagine”, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române. Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din locuință a fost marcată și în județul Gorj. Polițiștii de prevenire au organizat, ieri, o acțiune în Piața Centrală din Târgu-Jiu, fiind purtate discuții cu trecătorii.
În România, în primele 5 luni ale anului 2019 au fost sesizate 9.210 infracţiuni de furt din locuinţe, cu 5.45% mai puţin faţă de perioada similară a anului 2018, majoritatea înregistrate în mediul urban.
,,Analiza infracţiunilor de furturi din locuinţe evidenţiază o multitudine de moduri de operare utilizate de infractori pentru săvârşirea unor astfel de fapte. De asemenea, din datele analizate rezultă că unul din patru furturi este posibil pe fondul neglijenței proprietarului în a adopta măsuri simple, dar eficiente de autoprotecție”, se mai precizează în comunicatul IGPR. La nivelul județului Gorj, în primele cinci luni ale acestui an au fost înregistrate 122 de furturi, mai puține cu 13,48% față de cele din 2018. ,,În perioada similară a anului 2018 aveam înregistrate 141 furturi din locuințe”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.



Cititi tot articolul