Gala Tinerilor din acest an, organizată de Liga Studenților din Universitatea ,,Constantin Brâncuși”, a avut loc vineri, 14 iunie, evenimentul organizat de studenți ajungând astfel la cea de-a treia ediție.
Desfășurat în data de 14 iunie 2019, în amfiteatrul „Auditorium Maximum” din cadrul Universității „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, sala a devenit neîncăpătoare pentru tinerii premiați, susținătorii acestora, dar și reprezentanți ai instituțiilor publice din Târgu-Jiu și ai partenerilor. Scopul organizării acestui eveniment a fost de a premia și de a susține tinerii gorjeni, să îi încurajăm să continue drumul pe care l-au ales și să se dezvolte pe plan profesional. Astfel, au fost premiate o parte dintre importantele valori ale județului Gorj: tinerii olimpici ce studiază la liceele din județul Gorj, care au obținut premii la olimpiade și concursuri naționale, inclusiv în domeniul sportiv (77 de tineri); cei mai activi voluntari din cadrul organizaţiilor de tineret din județul Gorj (15 voluntari); cei mai activi voluntari din cadrul Consiliilor Școlare ale Elevilor (4 elevi); studenții cu performanțe academice deosebite din cadrul UCB – (5 studenți).
Premii speciale s-au acordat celor 22 de voluntari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, unor organizații studențești, dar și celor mai implicați voluntari din Liga Studenților din UCB, organizatorii evenimentului. Dacă în anul 2018, pe lângă scopul principal al evenimentului s-a dorit a se celebra și Centenarul Marii Uniri, ediția din acest an a fost un bun prilej pentru a-l celebra pe marele sculptor gorjean, Constantin Brâncuși, oferind diferite informații și momente puse în scenă cu sprijinul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, pentru ca tinerii și nu numai, să fie mult mai bine informați despre marele sculptor gorjean.Gala Tinerilor a fost organizată de voluntarii Ligii Studenţilor, în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu și Consiliul Județean al Elevilor Gorj și poate fi considerată un succes, fiind premiați peste 170 de tineri care s-au remarcat prin rezultate excepționale şcolare, științifice sau profesionale.
Partenerii proiectului: Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Gorj, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Consiliul Județean al Elevilor Gorj, Cenaclul Columna Târgu-Jiu, Fundația Județeană pentru Tineret Gorj, Uniunea Națională a Studenților din România.
Izabella Molnar