Liderul PSD Gorj, Mihai Weber, este convins că vor exista și persoane nemulțumite, în urma realizării sondajelor de opinie la Târgu Jiu și Motru, în vederea desemnării candidaților pentru posturile de primari din cele două localități. Parlamentarul a declarat că în fiecare sondaj de opinie au fost incluse peste 5 persoane. Weber a anunțat că numele acestora vor fi făcute publice înainte de campania electorală de la alegerile prezidențiale care au loc pe data de 10 noiembrie. Liderul PSD Gorj spune că în urma sondajelor se va ține exclusiv cont de dorința electoratului, iar desemnarea celor mai buni candidați va fi rodul unei decizii politice și nu o alegere bazată pe simpatii personale.
Vox 3 Mihai Weber
Atunci când va fi gata sondajul, acesta va fi discutat în Biroul Județean al PSD. Discuțiile se vor purta și cu cei sondați, dar și cu activiștii din conducerea organizațiilor municipale.
Vox 4 Mihai Weber
În sondajul de la Târgu Jiu au fost incluși cel puțin cinci social-democrați, la fel și la Motru, însă numele acestora nu au fost date publicității, urmând a fi făcute publice după realizarea studiului sociologic.