,,Vreau să fiu antreprenor”-ediția a XI-a, la Liceul Energetic Târgu-Jiu


Liceul Energetic din Târgu-Jiu se conectează din nou la antreprenoriat, găzduind și în acest an, Conferința Națională, în cadrul Programului Național aprobat de MEN.

Cei peste 60 de liceeni cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani vor desluși, alături de antreprenorii participanți, tainele unei afaceri de succes în România, ce sacrificii trebuie făcute, ce riscuri trebuie asumate și cât de mult contează motivația pentru îndeplinirea obiectivelor. Conferința ,,Vreau să fiu Antreprenor” ajunge vineri, 17 mai 2019, la Liceul Energetic, Târgu-Jiu din Gorj. Evenimentul va începe la ora 12.30. ,,Potrivit unui studiu recent, 70% dintre români consideră că antreprenoriatul este motorul creșterii economice din țara noastră, iar evenimentul își propune să le prezinte tinerilor liceeni cât mai multe oportunități de dezvoltare adaptate profilului tehnologic pe care îl urmează. La nivelul României, proiectul își dorește promovarea gândirii antreprenoriale, o gândire îndreptată spre acțiune. Indiferent dacă tinerii devin antreprenori sau angajați dorința lor de a face lucrurile să se întâmple trebuie să fie una constantă, iar motivația trebuie să fie factorul de declanșator în tot acest proces”, au precizat organizatorii evenimentului.
Speakerii /antreprenorii acestei conferințe vor fi: Hildegard Brandl – Fondator al firmei: Unith2b S.R.L, Stan Anuța-Fondator al firmei, Fairvalue SRL, Lixandru Ion- Fondator Camion Logistic SRL, Florin Cîrstoc (antreprenor local)-Fondator al firmei: Ipeco S.A, Auto Cet SRL și Hotel Story. Moderatorul evenimentului va fi Clenci Laurențiu.
Antreprenorii vor vorbi despre rolul pe care îl dețin în domeniul în care activează, care au fost momentele de dificultate în antreprenoriat și cum au trecut peste ele.
De asemenea, tinerii vor avea posibilitatea de a afla sfaturi concrete de la persoane ce dețin propriile afaceri și astfel vor cunoaște modalitățile în care pot acționa în situații de criză. Evenimentul este sub auspiciile ISJ Gorj.
A.S.

Despre Vreau să fiu Antreprenor
Vreau să fiu Antreprenor a luat naștere în anul 2013 și este un proiect al Fundației Romanian Business Leaders, o comunitate de peste 350 de antreprenori și executivi români. Vreau să fiu Antreprenor își propune să promoveze gândirea antreprenorială în rândul tinerilor din România. Până acum au fost organizate peste 200 de evenimente în România și Republica Moldova, cu peste 300 de antreprenori și intraprenori de top, la care au participat peste 27.000 de studenți și elevi.



Cititi tot articolul