Vîlceanu, solicitare către Guvern. „Duc CEO în cap”

https://gorjeanul.ro/


Complexul Energetic Oltenia a finalizat un document pe care îl va trimite pentru aprobare Comisiei Europene şi care prevede o schemă de sprijin pentru ca producătorul de energie să-şi poată plăti certificatele de emisii aferente acestui an, a declarat, joi, Sorin Boza, directorul general al companiei, la o conferință pe teme energetice. Întrebat ce prevede mai exact această schemă, Boza a precizat că este un document confidențial, menționând doar că nu este vorba de ajutor de stat: „Nu pot să spun nimic. Este un document confidenţial pentru că aşa trebuie să fie momentan. Pentru că acest document conţine multe informaţii care nu trebuie să fie publice”.
Nemulțumit de acest răspuns, deputatul PNL de Gorj, Dan Vîlceanu, spune că va solicita Guvernului textul schemei de sprijin, pentru că „viața prea multor oameni depinde de CEO ca să ni se răspundă că este un document confidențial”. Mai mult, parlamentarul de Gorj solicită public companiei să prezinte soluțiile în cazul în care nu obține ajutor cu certificatele de carbon. „CE Oltenia are nevoie de 13 milioane de certificate carbon, conform bugetului pe 2019. Am documente din care rezultă că au cumpărat doar 230 de mii de certificate din 13 milioane. Iar băncile nu vor mai acorda CEO împrumuturi. Între timp, conducerea companiei bate câmpii, susținută de pesediști, consumă bani cu diverși consultanți externi și ocupă scena publică cu povești despre scheme de sprijin și alte ajutoare. Vă spun că acest cor de incompetenți, validați doar de partid și plătiți cu sume mari, duc CEO în cap. Nu vor face nimic pentru că nici nu știu, nici nu vor. Care este planul conducerii și al PSD, să salveze sau să îngroape CEO?”, susține Vîlceanu.
CE Oltenia va trebui să plătească în acest an 1,6 miliarde de lei pentru certificatele de emisii. Întrebat dacă CE Oltenia va putea plăti aceşti bani, Boza a răspuns:. „Îi vom plăti, pentru că o neplată înseamnă sfârşitul. Vom vedea dacă vom lua din nou un credit. Lucrăm la schema de ajutor, la schema de sprijin. Încă nu avem semnale de la Bruxelles, acum am terminat-o”, a precizat Boza. În această primăvară, pentru a plăti toate certificatele de emisii aferente anului trecut, CE Oltenia a contractat credite de 500 de milioane de euro de la şase bănci, cu garanţii de stat.
I.I.



Cititi tot articolul