Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Dumnezeu ne arată că în cazul când mulțumirea și recunoștința îi aduc omului binecuvântare, mai sunt şi cei care uită să fie recunoscători față de binefacerile Lui! – Dumnezeu ne arată că în cazul când mulțumirea și recunoștința îi aduc omului binecuvântare, mai sunt şi cei care uită să fie recunoscători față de binefacerile Lui!

În Duminica a 29-a după Rusalii; Apostolul Duminicii a 28-a; Coloseni 1, 12-18; Ev. Luca 17, 12-19 (ÎVindecarea celor 10 leproşi) glas 5, voscr. 8, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne ajută să înţelegem întâmplarea sau mai mult decât întâmplarea prin care Mântuitorul Iisus Hristos S-a întâlnit cu zece leproși excluși din comunitate, care stăteau departe de oameni și nu se puteau apropia de semenii lor, deoarece boala lor era una grea și se…

Sursa articol si foto: gorjeanul.ro

Cititi tot articolul