Robert
Gavrilescu, cântărețul aflat în scaunul cu rotile și unul dintre cei mai activi
militanți pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, s-a înscris în USR.
„Dragii mei, am hotărât să mă implic pentru că îmi pasă. Am fost ales
vicepreședinte USR Telești. Sper, alături de colegii mei, să aducem un suflu
nou în comuna asta și împreună să facem lucruri mai bune. Chiar dacă sunt o
persoană cu dizabilități, am dovedit că am reușit în viață să îmi fac o
carieră, o familie și o casă. Anul trecut am sădit și un pom. Mă gândesc foarte
serios să candidez pentru funcția de consilier local dacă voi fi susținut de
partid, dar mai ales de oamenii din Telești. Am niște propuneri și câteva
puncte de rezolvat în comună. Doresc o rampă la toate instituțiile publice din
comună și mutarea cabinetului medical la parter. Îmi donez salariu de consilier
pentru aceste două obiective pe care le am , evident dacă voi candida și dacă
voi fi ales . Vă mulțumesc pentru încredere“, a transmis Robert Gavrilescu pe
pagina sa de Facebook.
Articolul Vezi în ce partid s-a înscris cântărețul în scaun cu rotile, Robert Gavrilescu apare prima dată în Impact In Gorj.