25 – 31 septembrie 1941. Regimentul cantonat încă din noaptea de 23/24 septembrie în jumătatea sud Novolevcenco – Dubinova și plantațiile din jurul acestora, rămâne în refacere și se gospodărește. A început reorganizarea unităților, completarea cu armament, curățenia corporală, spălatul echipamentului, precum și alte activități.
1 – 4 octombrie 1941. Aceeași situație ca și în zilele precedente. Regimentul se pregătește pentru iernare. În această perioadă fiecare unitate trebuia să se aprovizioneze cu alimente și nutreț pentru caii proprii. Fiind perioadă de toamnă recoltarea cerealelor se terminase, inclusiv o parte din fructe și struguri. Zona în care erau dislocați era una viticolă, dar și o zonă prielnică pentru cereale. În acea perioadă pe teritoriul Uniunii Sovietice luaseră amploare colhozurile. Acestea erau principalele surse de aprovizionare pentru unitățile luptătoare, amice sau inamice. De regulă, rușii le foloseau numai ei, dar uneori nu aveau timp să evacueze în totalitate produsele alimentare depozitate în ele. Tata fiind cercetaș de geniu era trimis în fel de fel de misiuni pentru cercetarea terenului și inamicului și avea posibilitatea să cunoască înaintea altora și date despre existența acestor colhozuri sau ferme de animale. Fiind și pușcaș mitralior, era trimis să asigure paza convoiului de căruțe care se ocupau cu aprovizionarea. În această perioadă a descoperit locuri unde au fost ascunse cereale ambalate deja în saci și le-au adus la regiment pentru a hrănii caii, a descoperit și o fermă de porci, de unde a sustras, pe timpul nopții, vreo trei-patru porci, deoarece era doar el cu încă doi camarazi, și a trebuit întâi să-i înjunghie și apoi să-i pună în căruță. Fiind zonă viticolă au căutat și au descoperit și o cramă, de unde au sustras două butoaie mari de vin pe care le-au adus la regiment. Pentru că era un tânăr descurcăreț, comandantul de companie și chiar comanda regimentului îl stima și aprecia și îi dădea „mână liberă” la incursiunile de aprovizionare. În această perioadă de refacere au dus-o cel mai bine pe front.
5 octombrie. La ora 10.30 la comanda regimentului s-a primit Ordinul de operație nr. 115 al Diviziei a 11-a care face următoarele precizări: Eșalonul superior crede că inamicul și-a retras grosul forțelor mai la est. Pentru a verifica această ipoteză Regimentul 19 infanterie va executa în cursul zilei o recunoaștere ofensivă puternică pe direcția puțul 1 km sud Polijova – Ancestovo. Batalionul II (maior Dănciulescu) din Regimentul 2 Dorobanți își va grupa rezerva la stânga, fiind în măsură să însoțească dreapta Batalionului I din Regimentul 19 infanterie, în cazul când acesta va ataca Cota, având în sprijin un divizion din Gruparea S. Atenție la trecerea câmpului de mine instalat călare pe drumul de mine Polijova – Ancestovo. Colonelul Haas P. ia comanda Rezervei Diviziei 11 I. compusă din: Batalionul I din Regimentul 2 Dorobanți și 5 batalioane M.D. la sud Polijova.
La 6-7 octombrie. În nopțile de 6, 7 și 8 octombrie se fac înlocuiri de unități de pe front cu unități din rezervă. Regimentul 2 Dorobanți ia comanda Sectorului Sud, înlocuind Regimentul 3 Dorobanți Olt. În noaptea de 7/8 octombrie, Batalionul 552 din Regimentul 2 Dorobanți înlocuiește pe front Batalionul IV mitraliere. Operațiunea s-a terminat la ora 3 dimineața. Comandanții de batalioane și de companii ale căror subunități au fost înlocuite au rămas lângă noii comandanți până la ora 9 în ziua de 7 octombrie pentru a le da date concrete despre poziția inamicului. De la prizonieri, s-a aflat că inamicul s-a retras spre sud-est, în aceeași noapte de octombrie.
La 8 – 9 octombrie. Regimentul 2 Dorobanți urmărește inamicul pe direcția Vigoda – Gnileakovo cu 2 batalioane în linia întâi și cu rezervele de sector înapoia Centrului. Înaintează cu un eșalon de recunoaștere până imediat vest Valea Gnilia de unde trimite recunoașteri în satul Gnileakovo pe înălțimile imediat est. În cazul absenței inamicului recunoașterea se transformă în avanposturi pe înălțimile de la est de sat. În seara de 8 octombrie se ajunge la vest de Gniliacovo.
La 9 octombrie se reia înaintarea începând cu ora 5.30 pe direcția: Biserica Gniliacovo – Cota 77 pentru a pune stăpânire pe Cota 77. Până seara, se cucerește jumătate din satul Gnileakovo.
La 10 – 11 octombrie. Regimentul 2 Dorobanți fixează inamicul din față, pregătind o unitate care să înainteze pe la est de Gnileakovo spre a curăța șanțul anticar și a cuceri păduricea Andreeva (500 m est Gnileakovo). După ce satul Gniliacovo a fost complet întors, a continuat înaintarea în direcția Fomina Balca. La 12 octombrie generalul Iacobici a hotărât reluarea ofensivei spre Odessa. Între timp comandamentul sovietic a trecut la evacuarea orașului Odessa și retragerea trupelor la Sevastopol.
La ora 9.20 începe pregătirea atacului, iar la 9.30 se pornește la atac cu elanul dovedit și în acțiunile precedente. Cu stânga se pătrunde și se progresează cu mare greutate. La est de șanț sunt mine și rețele de sârmă. Se opune rezistență îndârjită pe pădurea Andreeva. Către ora 10.30 se ocupă șanțul anticar cu stânga de către batalionul maiorului Dănciulescu Toma (B.II). Inamicul contraatacă în forță în două rânduri, la 12.30 și la 13.40 dar e silit să se retragă.
Între 12 și 13 octombrie s-a consumat renumita bătălie de la satul Gnileakovo. Satul era organizat și apărat cu toate mijloacele de apărare și a costat multe vieți omenești ale Regimentului 2 Dorobanți care a luat cu asalt rezistențele inamice. O încăierare nemaivăzută până acum avea loc, lupta fiind dusă din casă în casă. În lupta pentru cucerirea localității Gnileakovo s-au sacrificat pentru izbânda și renumele Regimentului un mare număr de ofițeri, subofițeri și trupă. Au căzut răniți în toiul luptei: căpitanul Zota Florin și Alexandrescu Dumitru, locotenenții: Stănescu Constantin; Lazăr Ilie, Cambru D., Ciora Nicolae, subofițerii: sergent major Pușoiu C., Giornea N., Păunescu D., Constantinescu V., Ștefănescu Marin și alții, iar sublocotenenții: Lungănoiu I., Buta Toma, Petroșanu Dragoș au căzut definitiv la datorie. Trupa a avut 44 morți și 118 răniți, dovedind legătura sufletească ce exista între ofițeri și trupă pe câmpul de onoare. Pentru felul lăudabil de comportare al Regimentului 2 Dorobanți în luptele pentru cucerirea Odessei, Divizia 11 infanterie a dat ordinul de zi nr. 40 din 15 octombrie 1941, în care se menționa: „În zilele de 8 – 13 octombrie Divizia 11 a înaintat 9 km spre Odesa, reușind să rupă încă o poziție de rezistență a inamicului, să cucerească observatorul de mare importanță și să pregătească astfel lovitura finală celui mai mare port al Mării Negre. Aceste noi succese se datoresc tuturor unităților organice și de întărire ale Diviziei. În special s-a remarcat Regimentul 2 Dorobanți care, într-un elan desăvârșit a cucerit la 12 curent „Gnileakovo” și șanțul anticar, ducând una din cele mai grele și neregulate lupte de localitate.
Prin ordinul de zi nr. 90, Regimentul 2 Dorobanți relevă modul de luptă al Batalionului II, condus magistral de maiorul Dănciulescu Toma, căruia Regimentul îi este recunoscător. Aduce vii mulțumiri comandanților Batalioanelor II și III, precum și tuturor ofițerilor, subofițerilor și trupei acestor 2 batalioane. Ostașilor răniți (ofițeri, subofițeri și trupă) le aduce recunoștința sa. Ostașilor morți le cinstește jertfa, dându-i ca exemplu de supremă înțelegere a spiritului de sacrificiu și datorie pentru Neam și Țară, înscriindu-i în Cartea de Aur a Neamului printre făuritorii de patrie mărită și întregită.
15 octombrie. Inamicul lansează o puternică grindină de focuri de artilerie de toate calibrele în jurul Punctului de Comandă al regimentului. O bombă de artilerie grea cade în colțul casei în care se afla Centrala telefonică, rupând toate legăturile telefonice. Comandantul Regimentului și ajutorul său, locotenentul Negrici, scapă ca prin minune de efectul distrugător al proiectilului. Cu 2 luni în urmă, în noaptea de 14/15 august s-a întâmplat un fapt similar. Din lotul ofițerilor aflați atunci lângă comandant, lipsesc acum: căpitanul Mitrea și sublocotenentul Sturza – morți, căpitanul Stănculescu și locotenentul Crețeanu – răniți. În zorii zilei de 16 octombrie 1941, cu toate cele 5 corpuri de armată din compunerea Armatei a 4-a a început ofensiva spre Portul Odessa. Trupele române au făcut un suprem efort pentru a da peste cap rezistențele inamice ce se încăpățânau să apere Odesa. „Acum ori niciodată!” ne-am spus. După un puternic bombardament, centura exterioară de apărare a Odessei a fost luată cu asalt din toate părțile. Infanteria, precedată de care de luptă, a dezlănțuit un atac năprasnic, fulgerător! Au fost cucerite formidabilele cazemate, adăposturi, taverne subterane, șanțuri antitanc și trecute nenumărate câmpuri de mină. Inamicul, surprins de iureșul acestui atac, s-a retras în debandadă, lăsând pe câmp și în lucrările de apărare o cantitate enormă de material militar. Atacul a continuat în aceiași cadență și după ce au trecut de lanțul de fortificații exterioare, ostașii Armatei Române se aflau la porțile Odessei. Când am ajuns la marginea orașului, au fost trimise patrule de scotocire care să asigure intrarea în siguranță a grosului trupelor. Din una dintre acestea am făcut și eu parte. În timp ce mă deplasam cu mare precauție pe străzile orașului Odessa, împreună cu compania mea, cu misiunea să înlăturăm obstacolele genistice și să asigurăm căi sigure pentru grosul trupelor, am fost atacați cu foc de arme automate și grenade prin ferestrele caselor, de pe acoperișuri, de la colțuri de stradă, dinapoia baricadelor! Au fost uciși și răniți mai mulți colegi de-ai mei, dar eu am scăpat cu viață. Printre cei răniți s-a aflat și un sergent, care era comandantul meu de pluton. N-a putut fi tratat de sanitar decât superficial și trebuia dus la spitalul de campanie aflat la periferia orașului. Neavând cu ce să-l ducă, eu am cerut voie la comandantul de companie, un căpitan, să mă lase că-l duc eu în spinare până la spitalul de campanie. Căpitanul mi-a spus că e greu și e periculos și o să ne piardă pe amândoi, dar eu am insistat și i-am spus că în oraș e și mai periculos iar sergentul v-a muri sigur fără ajutor medical. Așa l-am convins, dar mi-a ordonat să mă întorc la companie imediat după îndeplinirea misiunii. Zis și făcut. Am luat rănitul pe umeri ca pe un sac de cartofi, pușca mitralieră pe mână și câteva benzi de muniție și cale de 2 – 3 km m-am deplasat spre pozițiile proprii cu sergentul în spinare. Unde vedeam un loc mai dosit făceam un popas de două-trei minute și iar plecam mai departe. Am ajuns la destinație cu rănitul încă viu. A fost tare bucuros că i-am salvat viața. După ce mi-am tras sufletul puțin am plecat din nou la compania mea pe care am găsit-o tot în zona unde o lăsasem. Trecuseră la scotocit clădirile pentru a curăța căile de acces în centrul orașului apoi spre port. Elementele blindate române grăbeau spre port pentru a împiedica îmbarcarea trupelor rusești pe vapoare, îmbarcare de altfel stingherită mult de atacul în picaj al avioanelor de bombardament și de tirul artileriei grele! Pentru fapta mea am fost felicitat de superiori.
Până seara, întreaga cetate a Odessei a fost cucerită de vitezele divizii române și odată cu ea cel mai mare port al Rusiei la Marea Neagră. Tricolorul Armatei române fâlfăia pe edificiile de seamă din Odesa și ostașii Armatei a IV-a au repurtat cea mai strălucită faptă de armă, învingând în cea mai mare bătălie în care a fost angajată vreodată Armata Română, victorie ce ne ridică mult prestigiul nostru național în fața lumii și mai ales a aliaților angajați în această cruciadă! Această victorie umple sufletul de bucurie a întregii țări, ce sărbătorește cu un entuziasm de nedescris izbânda dorobanțului român, santinelă acum pe cheiurile portului Odesa! O vreme însorită de toamnă târzie, cu scânteieri de raze mângâietoare contribuie la strălucirea sărbătorii victoriei românești!
Sacrificiile regimentului au fost mari. Ofițeri: 27 morți, 46 răniți și 1 dispărut. Subofițeri: 12 morți și 21 răniți. Trupă: 535 morți, 1.400 răniți și 80 dispăruți. Mormintele lor presărate pe plaiurile basarabene și transnistrene, sângele lor ce-a udat din belșug glia acestor provincii sunt martori că ostașul român știe ce-nseamnă glasul Patriei, glasul Neamului și că atunci când e în joc soarta unui neam, noțiunea de viață pentru el e fără sens. Regimentul 2 Dorobanți se mândrește cu faptele eroice ale acestor ostași căzuți pe câmpul de onoare! Ei au înscris Regimentului cea mai frumoasă pagină în istoria Neamului, menținându-l printre unitățile de elită ale Armatei Române. Sofia, Opaci, Saiți, Brezoaia, Carpova, Vigoda, Gnileakovo, Odesa sunt nume evocatoare, sunt localități unde vor răspunde prezent sute de glasuri, sunt locuri unde va străjui în veci vitejia ostașului vâlcean! Noi ne plecăm smeriți fruntea în fața mormintelor lor, udăm și slăvim cu lacrimi de recunoștință fapta lor. Îi luăm pentru noi și-i dăm pentru urmași ca exemplu de abnegație. Le cinstim memoria, păstrând-o vie în mintea noastră. Numele lor vor fi încrustate cu litere de aur în Cartea de Onoare a Vitejilor Neamului.
A doua zi Regimentul 2 Dorobanți a primit ordin să se deplaseze, succesiv, spre Polijova, de aici spre Ancestovo și spre Holdnaia Balca, unde am luat masa la ora 15. Am pornit apoi către Usatovo, unde am ajuns seara și am fost cantonați la Nebunoscoe, la periferia de nord a orașului Odessa. Regimentul 2 Dorobanți, ca și D. 11 I. au primit ordin să meargă în țară pentru refacere. Mie mi s-a spus că ne trimit în țară doar o lună pentru refacere, apoi venim iar pe front. Eu am zis că nu are rost să mă duc în țară doar pentru un timp atât de scurt, jumătate din el fiind pierdut cu drumul și am fost transferat la un Regiment de Infanterie pentru a merge în Crimeea, unde se pregătea cucerirea acesteia de către nemți și aliații lor.
Sursă: Vasile Novac – Regimentul 2 Dorobanți – Vâlcea.
(va urma)
Lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, secretar executiv al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj (A.N.C.E.„R.M.” Gorj)
