Verificări în cazul copiilor blocați în aeroporturi


Ministerul Turismului s-a autosesizat în cazul taberei pentru copii organizate în Tokyo de către o asociaţie din România care nu deţinea licenţă pentru activitatea de turism. Au fost dispuse verificări de urgenţă, prin reprezentanţii Direcţiei Control din cadrul ministerului, la sediile ONG-ului aflate în Bucureşti şi Târgu-Jiu.

„Asociaţia nu a depus, până în prezent, la Ministerul Turismului, actele necesare obţinerii unei licenţe de turism, pentru activitatea desfăşurată, conform legislaţiei în vigoare”, anunță Ministerul.

În anul 2017, inspectorii Ministerului Turismului au sancţionat această asociaţie cu suma de 30.000 de lei pentru că desfăşura activităţi specifice unei agenţii de turism fără a deţine, însă, licenţă de turism. Asociaţia organiza excursii sub pretextul unor tabere pentru copii.

Zeci de copii români au fost abandonaţi pe aeroporturile din Tokyo, Doha şi Milano, după ce au plecat în excursie cu o fundație a unor profesori din Gorj.



Cititi tot articolul