O persoană, domiciliată în Curtișoara, care a achiziționat, recent, un teren în Târgu-Jiu pentru construcția și împrejmuirea unei case, susține că a fost pusă aiurea pe drumuri, urmare a nepăsării unor salariați ai Serviciului Urbanism din cadrul primăriei municipiului. Mai exact, persoana a solicitat un certificat de urbanism, l-a primit, dar, în cuprinsul acestuia nu s-a prevăzut că trebuia să obțină și aviz de la ENEL pentru construcția casei. Se subliniau, în schimb, alte cinci avize necesare, pe care persoana le-a și obținut. Proprietarul terenului a fost chemat însă la Urbanism, vineri, pentru a i se restitui dosarele, pe motiv că lipsește avizul ENEL, pe care însă chiar salariații acestui serviciu nu l-au cerut. Deși a explicat situația salariaților de la primărie, aceștia s-au spălat pe mâini punându-i proprietarului dosarele în brațe și cerându-i semnătură că le-a primit. Persoana a reclamat situația primarului municipiului Târgu-Jiu și așteaptă ca și cei vinovați să fie trași la răspundere.
,,Urmare a lipsei de interes a funcționarilor de la Urbanism am pierdut timp și bani. Asta pentru a reface o serie de documente care îmi expiră între timp. Mi s-a părut incorect că, nu mi s-a explicat problema nici măcar atunci când am fost chemată la primărie pentru a mi se restitui dosarele neaprobate și, evident, că nici măcar nu mi s-au cerut scuze pentru eroarea salariaților de acolo. Eu am nevoie de această autorizație de construcție, dar mă aștept să mi se pună alte bețe în roate de aceiași funcționari, care m-au pus deja pe drumuri”, a declarat solicitantul autorizației de la Primăria Târgu-Jiu.
Urmare a celor întâmplate, proprietarul a reclamat problema, în scris, primarului municipiului Târgu-Jiu. În cuprinsul documentului este relatat că salariata Voiciloiu a menționat că nu o interesează explicațiile proprietarului, deși în documentele emise acestuia nu se prevede avizul ENEL.
,,Domnule Primar, de ce mi s-a returnat acest proiect, dacă eu am atașat toate avizele cerute în certificatul de urbanism? Nu mi se pare un lucru serios din partea Primăriei, deoarece avizul de la ENEL nu este prevăzut în certificatul de urbanism și se dă în 10 zile lucrătoare, iar în acest timp toate celelalte avize scad, iar eu pierd banii dați pe avizele luate. Aceasta este o mare bătaie de joc, iar eu nu pot plăti pentru greșelile altora”, se arată în reclamația depusă pe 8 iulie 2019 la Primăria Târgu-Jiu.Nu este pentru prima dată când la Serviciul Urbanism al Primăriei Târgu-Jiu apar astfel de probleme.
A.STOICA