Unul dintre cei doi lucrători care au fost răniți de
podul care s-a prăbușit din localitatea Stoina era angajat fără forme legale.
Societatea care are sediul în Craiova a fost sancționată cu suma de 20.000 de
lei de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj pentru că una dintre
victime lucra fără încheierea, în prealabil, a unui contract individual de
muncă cu angajatorul respective.
„Dezavantajele muncii fără forme legale de angajare sunt
majore pentru cel care acceptă o astfel de prestaţie. În cazul unui accident de
muncă, victima nu va beneficia de asigurări medicale şi nu va avea dreptul la
nici una dintre indemnizaţiile şi compensaţiile financiare pe care statul le
garantează în astfel de situaţii. Pe de altă parte, o persoană care munceşte
fără contract individual de muncă nu va avea dreptul, printre altele, la
concediu de odihnă plătit, nu va putea pretinde să fie remunerată cu cel puţin
salariul minim brut pe ţară, nu-i va fi plătit concediul medical şi nu va avea
dreptul la pensie”, a declarat George Romanescu, inspector şef al
Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.
Patru societăți, amenedate pentru muncă la negru
Patru angajatori din judeţul Gorj au fost sancţionaţi,
săptămâna trecută, cu amenzi în valoare totală de 160.000 de lei pentru
folosirea în activitate a opt persoane fără forme legale de angajare. Cinci
dintre acestea efectuau lucrări de construcţii în municipiul Târgu-Jiu, iar
alte două prestau activitate pentru tot atâţia crescători de animale din comuna
Scoarţa. De asemenea,
„Pentru o cât mai bună înţelegere a drepturilor
angajaţilor, dar şi ale angajatorilor, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele
teritoriale de muncă din ţară, derulează în permanenţă campanii de informare.
În luna mai 2019, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj implementează, la
nivelul judeţului, o campanie de informare și conștientizare cu privire la
respectarea legislației specifice privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea
stagiului pentru absolvenții de învățământ superior si internshipul. În cadrul
acestei campanii vor avea loc mai multe sesiuni de informare, prima dintre
acestea fiind organizată în parteneriat cu Universitatea “Constantin Brâncuşi”
Târgu-Jiu, inspectorii de muncă urmând a fi prezenţi, pe data de 9 mai 2019,
ora 12.00, la sediul instituţiei de învăţământ superior, pentru o dezbatere cu
studenţii pe marginea legislaţiei amintite“, se arată într-un comunicat de
presă al ITM Gorj.
Articolul Unul dintre muncitorii răniți de podul prăbușit de la Stoina lucra „la negru“ apare prima dată în Impact In Gorj.