Unii au impresia că au venit la tratament balnear


Pacienții internați la spitalul din Târgu Cărbunești au pretenții tot mai mari. Cafea, ceai, sucuri și altele, acestea sunt doleanțele celor internați, spune managerul unității medicale, Constantin Târziu.

Își doresc condiții ca la ei acasă, iar pe cei din conducerea spitalului îi miră asta. Este vorba despre persoanele care ajung în spitalul Covid din Târgu Cărbunești. ”Unii au impresia că au venit la tratamente balneare, nu la tratament pentru…



Cititi tot articolul