Unchiul șoferului din Târgu-Cărbunești, prins de două ori beat la volan, a fost reținut pentru că a oferit mită polițiștilor


Unchiul șoferului în vârstă de 29 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, care a fost prins, sâmbătă, de două ori, în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, a fost reținut aseară de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Gorj. Acesta ar fi mers, ieri, cu nepotul său, la sediul Poliției Novaci și ar fi oferit 200 de euro unor agenți pentru a-l scăpa de dosar penal pe tânărul de 29 de ani. ”Luni, 13 ianuarie, ofițerii de poliție…



Cititi tot articolul