Un tânăr din Târgu-Cărbunești a murit, după ce o placă de beton s-a prăbușit peste el


Un tânăr de 31 de ani, din Târgu-Cărbunești, a murit, miercuri seara, după ce o placă de beton, grea de câteva tone, s-a prăbuşit peste el. Acesta efectua lucrări în curtea unui localnic, pe strada Pieții, din oraș. Se pare că bărbatul construia un zid sub planșeu. O vecină a auzit zgomotul prăbuşirii şi a chemat ajutoare. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru victimă.
,,Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de o placă de beton căzută peste o persoană de sex masculin, pe strada Pieții din orașul Târgu-Cărbunești. La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare, un container multirisc și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și un echipaj din cadrul SAJ Gorj.
Din păcate, medicii sosiți la fața locului au constatat decesul bărbatului în vârstă de 31 de ani. Pompierii militari au făcut tot ce a fost omenește posibil pentru a-l salva pe bărbat, dar, din păcate, prezenta leziuni incompatibile cu viața”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit circumstanţele în care s-a produs tragedia.
,,La data de 21 august, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizați, prin apelul 112, de către o femeie de 61 de ani, din localitate, cu privire la faptul că la locuința vecinului său s-a produs un accident, în urma căruia o persoană a fost prinsă sub o placă de beton.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 31 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, în timp ce construia un zid sub o placă de beton, neasigurată corespunzător, peste acesta a căzut placa de beton, survenind decesul bărbatului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.



Cititi tot articolul