Un consilier PNL avertizează: Conflict deschis între primarul Ciocea și vicele PSD de Bustuchin!


Cornel Liviu Pătrulescu, consilier local PNL la Bustuchin, a avertizat, pe pagina sa de socializare, că primarul și vicele din localitate sunt într-un conflict deschis, edilul Ion Ciocea urmând să-și înlocuiască, în scurt timp, viceprimarul social-democrat din funcție. Alesul leagă conflictul dintre cei doi de începerea anului școlar, dar și de faptul că primarul Ciocea ar fi supărat și pe o parte dintre cadrele didactice ale comunei. Liberalul șef de organizație la Bustuchin merge și mai departe și susține că, Ciocea nu i-ar lăsa loc de întors viceprimarului Gheorghe Stoenescu nici în eventualitatea revenirii sale la catedra de matematică a liceului din localitate.

,,Începutul noului an școlar, se pare că este marcat de conflictul domnului primar cu domnul viceprimar și de supărările edilului nostru cu anumite cadre didactice! Din nefericire, cei care vor avea de suferit vor fi elevii Liceului Tehnic Bustuchin, mai ales cei de pe ruta Hurezani-Bustuchin, de unde edilul nostru se pare că este hotărât să scoată microbuzul școlar, autovehicul ce transporta peste 40 de elevi!? Din informațiile neoficiale pe care le-am primit, această mișcare este cu bătaie mai lungă, mai exact în cazul în care ar renunța câțiva elevi este foarte probabil ca domnul viceprimar să fie nevoit să predea matematica în altă parte și nu aici la LT Bustuchin! Dacă este adevărat este foarte, foarte trist! Îmi aduc aminte că, în anul 2016, domnul viceprimar mă ruga frumos să nu îl mai critic pe domnul primar, că nu e frumos, că nu știu eu ‘ce valoare are domnul primar’!! Eu știam valoarea primarului, domnul Stoenescu o descoperă abia acum!!”, a scris alesul local pe pagina sa de socializare. Acesta a explicat astfel în postare că viceprimarul de Bustuchin, odată cu pierderea postului, va reveni pe postul deținut anterior promovării în funcție, de dascăl la liceul din localitate. Dar nici aici nu l-ar mai vrea primarul Ciocea, dă de înțeles alesul liberal. ,,Se pare că domnul primar mai pregătește o mutare, și anume schimbarea domnului viceprimar! După mica victorie de la Tribunalul Gorj, când a reușit să amâne suspendarea din funcția de primar până la judecarea pe fond, Ciocea nu mai dorește ca vicele să rămână în funcție. Se va schimba domnul ‘vice’ Grindeanu (Stoenescu Gh.) cu domnul ‘vice’ Dăncilă (!!?)”, a completat liberalul, făcând referire la consilierul din partidul lui Traian Băsescu care este preferat de edil pe funcție.
A.STOICA



Cititi tot articolul