Ultimul termen în dosarul lui Toni Greblă, pentru trafic de influenţă



Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit, luni, ca pe 27 mai să se desfăşoare ultimul termen în dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, este judecat pentru trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii, transmite AGERPRES.
Luni, în sala de judecată, ultimii doi martori din dosar au dat declaraţii în legătură cu utilizarea de către Toni Greblă a unui autoturism marca BMW, maşină aflată în proprietatea unei firme deţinută de omul de afaceri Ion Bîrcină.
„Acest autoturism era al firmei şi era folosit în general de toţi angajaţii firmei. De câteva ori pe lună, îl mai împrumuta şi Toni Greblă. Autoturisme ale firmei le mai parcam la Hotelul Radisson, deoarece pe strada unde era firma noastră se furau oglinzile, ceea ce s-a întâmplat de foarte multe ori (…) Toni Greblă a avut de la Senat o maşină cu şofer. L-am văzut în deplasările din ţară. Bîrcină şi fiii lui obişnuiau să-i împrumute lui Toni Greblă maşinile, ei fiind buni prieteni”, spus martorul Nicolae Cărbunescu.
După audierea celor doi martori, instanţa a constatat încheierea judecăţii în faza de apel, însă DNA a solicitat un alt termen pentru susţinerea pledoariilor finale. Magistraţii au fost de acord şi au amânat dezbaterile pentru 27 mai.
Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 11 mai 2018, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă l-a achitat pe Toni Greblă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

În acelaşi dosar, au fost achitaţi oamenii de afaceri Ion Bîrcină şi Mihai Prundianu, dar şi Gheorghe Grecu şi Victor Dolghi.

DNA susţinea că, în perioada 2010 – 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 – 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 – 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro.

De asemenea, Toni Greblă este acuzat că ar fi primit folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru campania privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 lei.

În schimbul acestora, potrivit procurorilor, Greblă i-ar fi promis lui Bîrcină că va interveni şi va determina funcţionari publici – din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale cu capital de stat, ministere, autorităţi publice centrale şi locale – să îndeplinească şi să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină (cu interese în domenii de activitate diversă – energie, transport fier vechi) să obţină contracte comerciale sau alt tip de facilităţi comerciale.

Potrivit DNA, în perioada 2008 – 2012, punctual în legătură cu campaniile electorale din 2008 şi 2012, Greblă a primit foloase electorale necuvenite în cuantum total de 100.000 euro (câte 50.000 de euro per campanie) de la Ion Bîrcină, în schimbul promisiunii de a interveni şi a determina funcţionari publici să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu în folosul firmelor controlate de Bîrcină.

Totodată, în perioada 2009 – 2015, Toni Greblă ar fi pretins şi primit, direct şi indirect, de la Mihai Prundianu, mai multe foloase necuvenite în cuantum total de 481.276 lei, din care: 360.269 lei reprezentând investiţii în curs consemnate în lista activelor unei societăţi comerciale (un tractor cu remorcă şi marfă aflată în custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struţi, materiale de tip tâmplărie PVC şi alte materiale de construcţie pentru reabilitarea clădirilor unei ferme din judeţul Gorj); 121.007 lei, reprezentând cheltuielile salariale pentru şase angajaţi, în perioada 2011 – 2015, pe firma Camera de Comerţ şi Industrie România – Japonia (care lucrau în realitate la o fermă din Buduhala – Teleşti).

În schimb, Greblă ar fi promis că va interveni şi va determina funcţionari publici din cadrul companiilor şi societăţilor naţionale, respectiv autorităţi publice centrale şi locale în folosul firmelor controlate de Prundianu, cu interese în domeniul energie.

Articolul Ultimul termen în dosarul lui Toni Greblă, pentru trafic de influenţă apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul