Tocanul de oaie din Novaci, înregistrat oficial ca produs tradițional


Tocanul de oaie realizat la Novaci, în județul Gorj, a fost înregistrat oficial ca produs tradițional de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Demersurile au fost făcute de Stâna Ștefanu din Rânca și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Gorj. Întreaga documentație a fost verificată și depusă la Direcția de specialitate din Ministerul Agriculturii. După mai multe verificări, tocanul de oaie realizat la Stâna Ștefanu a fost recunoscut ca produs tradițional. Este vorba de un produs specific zonei montane. Potrivit Petrei Ochișor, directorul Direcției pentru Agricultură Gorj, va fi nevoie de realizarea unui logo și de promovarea mărcii respective ca produs tradițional. Înmânarea atestatului se va face într-un cadru oficial.

Vox 1 Petra Ochișor

De asemenea, reprezentanții Direcției pentru Agricultură Gorj susțin că ar mai putea primi atestatul alte două produse tradiționale din zona montană.

Totodată, aceștia susțin că în județ mai sunt și alte produse care îndeplinesc toate condițiile pentru a deveni produse tradiționale.

Vox 2 Petra Ochișor





Cititi tot articolul