Vești bune pentru gorjeni. Actele la Serviciul
Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Gorj se obțin mai
repede. În urma unor modificări benefice atât certificatul de înmatriculare a
unui vehicul cât și preschimbarea unui permis de conducere se poate obține mai
ușor.
Cele 90 de zile care îi înnebuneau pe
șoferi au devenit istorie. Acum, orice gorjean își poate înmatricula
autoturismul de pe o zi pe alta. „De la începutul anului până în prezent au
fost emise 13109 certificate de înmatriculare, au fost radiate 7634 de
autovehicule și au fost autorizate provizorii 4988 vehicule. Dacă în aceiași perioada a anului trecut,
adică în 2018, programarea în vederea înmatriculării unei vehicul era la 90 de
zile, acum, orice persoană poate face această operațiune în următoarea zi”, a
declarat Ștefan Țacu, șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de
Conducere și Înmatriculări.
Permisul se obține tot greu
Noutăți sunt și în cazul preschimbării
permisului auto. Cei care dau, însă, pentru prima dată pentru carnet trebuie să
se înarmeze cu răbdare. „Preschimbarea permisul de conducere atât românesc cât
și străin se poate efectua de pe o zi pe alta. Azi ai făcut programarea, cu
siguranță, mâine vei găsi locuri disponibile în vederea efectuării acestei
operațiuni. Din punct de vedere al programării la proba practică a candidaților
care susțin obținerea permisul de conducere , de ani de zile, în județul nostru
perioada este cuprinsă între 45 și 60 de zile”, a mai declarat Țacu.
Articolul Termene scurtate la permise și înmatriculări apare prima dată în Impact In Gorj.