Suprafețe întregi de teren sunt scoase la licitație de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Gorj, procedura urmând a se derula luna viitoare. Cert este că prețurile de pornire pentru acestea sunt unele la valoarea medie a unui salariu minim pe economie.
În timp ce mulți gorjeni plătesc bani grei în localitățile județului pentru cumpărarea unui teren, fie el agricol ori cu destinație de locuință, în aceste zile, AJFP Gorj, prin Serviciul de Colectare și Executare Silită Persoane Fizice, a scos la mezat nu mai puțin de 12 terenuri în localități precum Bălești, Arcani, Brănești și Ciuperceni. Procedura de licitație este programată a avea loc pe data de 5 iunie, de la ora 11.00, la sediul AJFP Gorj din municipiul Târgu-Jiu.Astfel, pentru a doua oară, este scos la vânzare de către finanțiștii gorjeni un teren extravilan situat în comuna Ciuperceni, în suprafață de 1.600 mp, prețul de pornire pentru acest bun fiind de 1.875 de lei. Același preț de pornire îl are și un alt teren extravilan în suprafață de 2.025 mp, situat în comuna Brănești, în timp ce, în aceeași localitate, un teren intravilan de 535 mp al cărui preț de pornire la licitația din 5 iunie este de 4.275 de lei. Și la Arcani un teren extravilan de nu mai puțin de 4.300 mp este scos la licitație de către AJFP Gorj. Prețul de pornire în acest caz este de 3.825 de lei. De asemenea, și pentru un lot de 8 terenuri arabil situate în intra și extravilan în comuna Bălești, sat Tămășești se va încerca valorificarea la procedura de licitație ce va avea loc luna viitoare. În aceste cazuri, terenurile pornesc de la suprafețe de 450 mp, iar cel mai întins are o suprafață de 4.998 mp. Mai precis, cel mai ieftin preț de pornire îl are un teren arabil extravilan de 1.392 mp contra sumei de 800 de lei. Totodată, cel mai ridicat cost la licitația din 5 iunie pentru terenurile din Bălești este un teren arabil intravilan, în acest caz fiind vorba de un preț de pornire de 72.400 de lei fără TVA.
Ofertele se primesc până în ziua anterioară licitației
,,Invităm pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înștiințeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilită pentru vânzare.
Cei interesați în cumpărarea bunurilor sunt invitați să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Pentru participarea la licitație ofertanții depun, cu cel puțin o zi înainte de data licitației, următoarele documente: oferta de cumpărare; dovada plății taxei de participare sau a constituirii garanției sub forma scrisorii de garanție, reprezentând 10% din prețul de pornire al licitației (plata taxei se va efectua în contul IBAN RO 91TREZ3365067XXX004414, beneficiar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, cod de identificare fiscală 4448156 deschis la Trezoreria Târgu-Jiu; împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului; pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/pașaport; declarația pe propria răspundere a ofertantului prin care certifică faptul că nu este persoană interpusă cu debitorul. Cumpărătorului îi revine obligația de a respecta prevederile legale speciale, cum ar fi obligațiile de mediu, obligațiile de conservare a patrimoniului național sau altele asemenea”, se arată în anunțul de ieri postat de către reprezentanții AJFP Gorj, pe site-ul ANAF.
Izabella Molnar