Norica Nicolai, vizită fulger, miercuri, la Gorj, pentru a înregistra emisiuni de campanie electorală.
Candidata ALDE la europarlamentare, fost lider interimar al organizației județene, ar fi transmis că va milita ca energia pe bază de cărbune, respectiv Complexul Energetic Oltenia, să aibă viitor.
Conform Gabrielei Târsu, purtătorul de cuvânt al ALDE Gorj, nici Norica Nicolai n-ar avea o părere prea bună despre actuala administrație a CEO. Anterior, Călin Popescu Tăriceanu a criticat managementul companiei.
Târsu a mai spus și că Norica Nicolai ar fi pus la zid autoritățile pentru lipsa de viziune în ceea ce privește promovarea operelor lui Constantin Brâncuși, dar și pentru infrastructura județului.
În conferința de presă a ALDE, primarul din Rovinari Robert Filip s-a lăudat că, dacă ar fi avut în oraș opere de-ale lui Brâncuși, ar fi știut cum să le facă promovarea.