Târgu-Jiu: Problema apei, în dezbatere publică

https://gorjeanul.ro/


Municipiul Târgu-Jiu s-a confruntat în ultimele zile cu probleme în ceea ce privește alimentarea cu apă. Autoritățile au cerut explicații Aparegio, pentru aceste deficiențe. Operatorul de apă și canal a adus în discuție seceta și le-a cerut gorjenilor să facă economie la apă.
„Îi invit la o dezbatere publică luni, 9 septembrie, începând cu ora 16.00, în sala de spectacole a Teatrului Dramatic «Elvira Godeanu» pe cei responsabili cu administrarea societății APAREGIO – Consiliul Județean Gorj (acționar majoritar), ADIA și membrii consiliului de administrație, dar și consilieri județeni și locali să mergem, împreună, în fața cetățenilor municipiului, să le explicăm oamenilor cum s-a ajuns în această situație și dacă societatea este sau nu capabilă să se ocupe în continuare de aceste servicii. Insist să avem un dialog constructiv, lipsit de atacuri! Sunt convins că putem trece cu toții peste barierele politice în așa fel încât să găsim cele mai bune soluții pentru Târgu-Jiu”, a anunțat primarul Marcel Romanescu.
Primarul a precizat că Aparegio încasează cele mai mari venituri de la cetățenii din Târgu-Jiu. „Să nu uităm că societatea obține cele mai mari încasări aici, în municipiu. Cetățenii au dreptul să știe de ce canalizarea nu funcționează, de ce nu au apă la robinet la anumite ore, de ce se majorează tarifele pentru niște servicii de proastă calitate și ce se întâmplă cu sumele de bani pe care ei le plătesc lunar către operatorul de apă și canal. S-a ajuns într-o situație ce nu mai poate fi tolerată! Avem datoria să găsim urgent soluții pentru toate aceste probleme”, a mai precizat Romanescu.
I.I.



Cititi tot articolul