Tănase ar continua la Energeticianul


Tehnicianul cu care Energeticianul a retrogradat în Liga 3, Viorel Tănase, este pregătit să o ia de la capăt cu formaţia din Valea Jiului. După un retur dezastruos, în care echipa lui Nicolae Sarcină a reuşit doar o victorie şi şapte egaluri, parcurs la care au contribuit şi alţi antrenori, Energeticianul s-a întors în eşalonul terţ după un singur an. Principala problemă a echipei a fost, în opinia lui Tănase, lipsa de experienţă. ,,Am venit la Petroşani foarte entuziasmat şi nu îmi pare rău deloc. Am avut şansa să rămânem sportiv în liga a doua şi am ratat-o. Am făcut şi niște meciuri bune. Sper că lumea a apreciat, dar tinereţea nu o poate opri nimeni. La fiecare meci am jucat cu şase-şapte jucători tineri. Nu este o scuză. Eu sunt pregătit pentru orice ligă, pentru că sunt antrenor profesionist. Am avut aici toate condiţiile”, a declarat principalul echipei. Antrenorul a mai spus că şi-a pregătit deja strategia pentru sezonul viitor. ,,Dublaţi valoric vom încerca. Nu este un pas înapoi pentru mine, este o experienţă din care trebuie să învăţăm cu toţii. Ar trebui schimbat tot din temelii. Eu mi-am făcut o listă cu 12 jucători de care am nevoie”, a afirmat Tănase.
Cătălin Pasăre



Cititi tot articolul