Tânăr din Vladimir, dus în penitenciar după ce a condus beat și fără permis

https://gorjeanul.ro/


Un bărbat de 26 de ani, din comuna Vladimir, a fost dus în Penitenciarul Târgu-Jiu, ieri, după ce instanța l-a condamnat la închisoare pentru conducerea unui autoturism, fără a avea permis și sub influența băuturilor alcoolice. ”La data de 3 septembrie, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au pus în aplicare un mandat de executare pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Târgu-Cărbunești, pe numele unui tânăr de 26 de ani, din comuna Vladimir, condamnat la o pedeapsă de 8 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie peste limita legală. Tânărul a fost încarcerat la Penitenciarul Târgu-Jiu”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.



Cititi tot articolul