Tânăr din Bălești, drogat la volan

Tânăr din Bălești, drogat la volan


Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, miercuri, în trafic, un bărbat de 29 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din municipiul Târgu Jiu, iar în urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii…

Sursa articol si foto: gorjeanul.ro

Cititi tot articolul