Tabăra Săcelu va ajunge la Consiliul Judeţean


Centrul de Agrement de la Săcelu va ajunge în administrarea Consiliului Judeţean, până în anul 2020. Este anunţul făcut, sâmbătă, de către ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei. Mai mult, cluburile sportive vor trece la primării, în cadrul mult discutatului proces de descentralizare.
„Ministerul Tineretului şi Sportului deţine al doilea patrimoniu din România după Ministerul Culturii. La ora actuală nu putem investi în toate taberele pe care le avem în România. Vom trece taberele la consiliile judeţene, asta însemnând că vor trece şi direcţiile judeţene pentru tineret şi sport. Cluburile sportive vor trece în administrarea primăriilor. Asta înseamnă descentralizare, e un proces de lungă durată, este foarte adevărat”, a declarat ministrul Bogdan Matei.
În discuţie sunt aproximativ 500 de tabere care urmează să fie transferate consiliilor judeţene pentru a investi în ele. „Anul acesta, ministerul investeşte în tabere, dar cu precădere în taberele care se adresează programului ARC, pe care îl avem în parteneriat cu Ministerul Românilor de Pretutindeni”, a mai adăugat ministrul.
Centrul de agrement de la Săcelu, situat la 35 de km de Târgu-Jiu, face parte din programul ARC, fiind singura tabără aflată în administrarea Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Gorj. Centrul oferă 60 de locuri de cazare, dispune de bloc alimentar modern, săli de mese cu 200 de locuri, parc de joacă, terasă acoperită şi o bază sportivă multifuncţională.
I.IRINOIU



Cititi tot articolul