Susținere în scandalul „ciurucurilor din Oltenia”: Artiștii geniali au, câteodată, ieșiri nepotrivite


Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, îi ia apărarea caricaturistului Ștefan Popa Popa’s care a susținut la un post de televiziune că „Timișoara s-a umplut de toate ciurucurile din Oltenia”. Edilul a găsit o explicație pentru această „ieșire nepotrivită”. „Dl. Ștefan Popa Popa’s este un artist genial. Artiștii geniali au, câteodată, ieșiri nepotrivite”, a declarat Robu, care nu se gândește să-i retragă titlul de ambasador cultural al Timișoarei, așa cum i-a cerut președintele comisiei pentru cultură din Camera Deputaților. „Popa’s e Popa’s și Timișoara are enorm de câștigat din faptul că el este cetățean al Timișoarei, cetățean de onoare al Timișoarei, ambasador cultural al Timișoarei”, a scris Nicolae Robu pe Facebook.
Edilul are și un mesaj pentru olteni. „Îi rog pe concitadinii olteni să facă dovada că s-a prins de ei spiritul mai molcom al locului și să-și păstreze calmul. Sunt convins că într-o zi, maestrul Popa’s va găsi prilej să vorbească de bine olteni pe care-i cunoaște ca oameni excelenți și că va drege elegant afirmația nepotrivită făcută, probabil, presupun, la supărări cauzate de ceva persoane concrete, nicidecum de olteni în bloc”, a mai spus Nicolae Robu.
Poziția primarului din Timișoara vine după valul de reacții iscat în urma declarațiilor controversate ale caricaturistului.
Primarii din Slatina, Craiova și Târgu-Jiu au luat atitudine în acest scandal.
I.I.



Cititi tot articolul