Sufletul se mântuieşte pe altarul credinţei! – Mucenicia şi încununarea jertfei în destinul omului!


Mucenicia sau moartea mucenicească a existat dîn Vechiul Testament, fiind luaţi ca exemple unii prooroci sau drepţi care au fost omorâţi pentru credinţa în adevăratul Dumnezeu, iar, în Noul Testament, Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos este omorât de către oamenii păcătoşi, Domnul fiind Acel Dumnezeu smerit, umil şi nevinovat, dar, apoi, devenind Model de urmat până la sfârşitul omenirii. Pentru a scrie despre suferinţa celor 40 de suflete martirizate în Sevastia, să…

Sursa articol si foto: gorjeanul.ro

Cititi tot articolul