Sufletul-pasărea care își poartă singură colivia – În memoria profesoarei mele de istorie


Parcă o văd aievea și acum, admirându-i frumusețea spirituală și fizică.Era potrivită de statură și bine proproționată, o doamnă ,,din plin”, cum aveam să aud mai târziu vorbindu-se de dânsa. Avea ochii căprui, și obrajii rotunji, îmbujorați ca zorile când se simte de ziuă. Călca apăsat, legănându-se lin ca o lebădă pe ape, după trecerea dânsei în urmă rămânănd mireasma unei măzăriche de vară adusă de vântul bătând leneș înspre miezul zilei….

Sursa articol si foto: gorjeanul.ro

Cititi tot articolul