
Ediția a patra a concursului de resurse educaționale deschise Digitaliada și-a desemnat câștigătorii. La categoria Aplicații, premiul pentru învățământ gimnazial i-a revenit lui Andrei Dumitrescu, originar din Târgu Jiu și student în anul I la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice din București, pentru site-ul Geo-Interactiva. Premiul este un laptop performant, în valoare de aprox. 1.500 euro.