Starea de sănătate a tânărului lovit în cap de glonț este stabilă! Tragerile în poligon, sistate

https://gorjeanul.ro/


Tânărul de 22 de ani, din comuna Aninoasa, lovit în cap de un glonț, în timp ce se afla în curtea unei biserici din Măceșu, la o distanță de aproximativ 2,5 kilometri de poligonul din Târgu-Cărbunești, se află pe un pat de spital, la Clinica de Neurochirurgie din Craiova. Medicii au anunțat, ieri, că starea de sănătate a bărbatului este stabilă.,,A ajuns în cursul zilei de luni în spitalul nostru, prin transfer de la spitalul din Târgu-Cărbunești, cu ambulanța, a ajuns în Clinica de Neurochirurgie. Pacientul este conștient, cooperant, stabil hemodinamic și respirator, nu prezintă niciun fel de deficiențe motorii sau senzitive, este în curs de investigații, se urmărește evoluția lui”, a declarat, pentru Gorjeanul, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, Cristiana Geormăneanu. Ministerului Apărării Naționale a stabilit ca tragerile planificate în poligonul din orașul Târgu-Cărbunești, să fie sistate până la finalizarea cercetărilor. ,,În urma producerii acestui incident, conform procedurilor, a fost înștiințat Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, evenimentul fiind cercetat administrativ și de o comisie constituită la nivelul unității și condusă de locțiitorul comandantului. De asemenea, tragerile planificate în acest poligon au fost sistate până la finalizarea cercetărilor”, au precizat reprezentanții MApN. Primăria Târgu-Cărbunești ar fi trebuit să anunțe cetățenii că, în poligonul ,,Dealul Rogojeni” au loc trageri. Edilul-șef, Dănuț Birău, a precizat că a fost respectată procedura de înștiințare. ,,Se fac afișări în anumite puncte, acolo în zona poligonului. Deci adresa care vine de la unitatea militară este direcționată de la mine, de la mapă, către șeful de la SVSU și el face procedura de afișare. Procedura de anunțare, cum se face de fiecare dată, Primăria Târgu-Cărbunești a făcut-o. Din păcate, este un incident, e prima oară când se întâmplă așa ceva”, a precizat primarul Dănuț Birău. Polițiștii au stabilit că tânărul de 22 de ani ar fi fost lovit de glonț în timp ce se afla în localitatea Măceșu, la câțiva kilometri de poligon. ,,La data de 16 septembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizați direct cu privire la faptul că un tânăr de 22 de ani, din comuna Aninoasa, la scurt timp după ce a coborât dintr-un autoturism pe drumul comunal Măceșu, pe raza orașului Târgu-Cărbunești, a fost lovit în cap de un obiect metalic ce pare a fi glonț. Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Locul unde se afla persoana vătămată se situează la circa doi kilometri de Poligonul Târgu-Cărbunești și unde, până la orele 11.55, au executat trageri cu armamentul din dotare lucrătorii IJJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului Militar Timișoara”, a precizat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Peste o sută de jandarmi din cadrul IJJ Gorj au participat la şedinţele de pregătire planificate luni, cu pistolul mitralieră de calibrul 7,62 mm. Distanța maximă de zbor a glonțului este de 3000 de metri. Reprezentanții MApN, care administrează poligonul, spun că este omologat din anul 2013 și este destinat pentru executarea tragerilor individuale și specifice cu armament de infanterie și arme de vânătoare, aruncarea grenadelor de mână, de exercițiu și de război și a ședințelor de distrugeri. Acolo pot executa ședințe de tragere structuri din cadrul MApN, alte instituții din Sistemul Național de Apărare, operatori economici din județul Gorj care prestează servicii de pază și Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. ,,Luni, în intervalul orar 09.00-11.50, în Poligonul Rogojeni din Târgu–Cărbuneşti, au fost executate şedinţele de tragere de pregătire planificate, cu pistolul mitralieră şi cu pistolul. Ulterior desfăşurării şedinţelor de tragere, am fost informaţi că un tânăr a fost lovit de un glonţ în timp ce se afla în curtea unei biserici din localitatea Măceşu, situată la aproximativ 2,5 kilometri de poligon. Vom acorda tot sprijinul autorităţilor competente pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.
L.F.



Cititi tot articolul