Stadionul Municipal va fi inaugurat pe 25 octombrie

Stadionul Municipal va găzdui echipa Pandurii Lignitul Târgu Jiu


Clubul de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu va avea întâietate în folosirea noului Stadion Municipal din oraș. Arena va fi inaugurată pe 25 octombrie printr-un meci de fotbal la care vor participa fostele glorii ale echipei Pandurii.

A doua zi va fi programat meciul de liga secundă dintre Pandurii Lignitul și U Cluj. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că există în continuare un contract de comodat în baza căruia Pandurii Lignitul va putea să utilizeze, fără probleme, baza sportivă.

„Eu, personal, îmi doresc ca echipa Pandurii să folosească acest stadion cel puțin în aceleași condiții în care l-a folosit și anterior.

Nu vreau să mă implic nici în problema legată de finanțare până nu se rezolvă speța în instanță, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Stadionul, dacă ne înțelegem, va trebui să fie folosit de echipa Pandurii Lignitul Târgu Jiu, cu prioritate.

Vom găsi o cale de comunicare. În principiu, am ajuns la un acord și cu domnul Condescu și cu domnul Golea, care este administratorul special, ca dânșii să poată folosi stadionul și să încaseze din bilete.

Noi să folosim stadionul și să obținem venituri din alte evenimente decât din cele organizate de Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu“, a spus Romanescu.

Inaugurare pe 25 octombrie

Edilul Marcel Romanescu își dorește ca inaugurarea stadionului să fie făcută pe 25 octombrie cu un meci demonstrativ de fotbal și nu pe 26 octombrie, când are loc meciul de Liga a doua dintre Pandurii și U Cluj.

„Am găsit o cale de comunicare și vreau să rezolv această problemă de pe 25 octombrie. Vreau să ne punem la masă și să găsim soluții. Bine că am discutat. Noi facem inaugurarea și pe 25 a fost stabilită data.

Din cele 12.500 de locuri, dacă s-ar vinde 10.000 de bilete sunt niște bănuți care ar intra în contul Clubului Pandurii“, a spus Marcel Romanescu. Este de amintit că Pandurii Lignitul Târgu Jiu a dat în judecată asociații pentru a recupera anumite sume de bani rămase restante prin neplata cotizațiilor.

În total este vorba de suma de 3,2 milioane de euro. O decizie în acest sens a fost pronunțată de instanța de judecată la Craiova, însă a fost contestată de asociați la Înalta Curte de Casație și Justiție



Cititi tot articolul