„În cadrul spectacolului umanitar vor urca pe scenă artiști precum Elena Hasna, Maria Loga, Ion Drăgan, Ilie Dură, Emil Badea, Elisabeta Vasile, Victorița Lăcătușu, Ileana Lăceanu, dar și Formația Triton. Acompaniamentul va fi asigurat de Formația Grigore Burlan. Banii colectați din vânzarea biletelor vor fi utilizați pentru Giulia Maria, fetița de numai 2 ani, din cartierul Vârț al orașului Rovinari, care a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică și se află într-o clinică de specialitate din București pentru a beneficia de tratament”, a anunțat Andreea Popa, purtător de cuvânt AUFG.
De asemenea, donații pentru aceasta se pot face în contul Asociației „Uniunea Femeilor din Gorj” RO91 RNCB 0779 1597 8120 0001 B.C.R., cu mențiunea „Împreună pentru Giulia”.
Articolul Spectacol umanitar pentru o fetiță de doi ani! Copila suferă de leucemie apare prima dată în Impact In Gorj.