Șoferul primarului Drăgoescu, reținut 24 de ore pentru lovirea minerului de la EMC Roșia-Rovinari și favorizarea hoților de fier vechi!


Niță Titu, șoferul primarului liberal de Fărcășești, implicat în al doilea scandal după cel privind agresarea fostului edil Dănuț Bălu, a juns după gratii. Mai exact în arestul IPJ Gorj, acesta fiind acuzat de comiterea infracțiunii de lovire și favorizare a infractorului. Salariatul de 36 de ani este cercetat pentru agresarea unui angajat al Carierei Roşia din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), cei trei fiind surprinşi de victimă, duminică noaptea, în timp de transportau traverse metalice furate din zona unei benzi transportoare. Doar două persoane au fost reținute, a treia fiind căutată de anchetatori.

Cei doi bărbaţi, unul fiind salariatul Primăriei Fărcășești, au fost reţinuţi după ce, alături de un alt tânăr, l-au agresat pe liderul SMEO, care i-a suprins cu produsele furate. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au inițiat cercetările dispunând, ieri, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de lovire sau alte violenţe, distrugere şi furt calificat, în infracţiunile de tâlhărie calificată, favorizarea făptuitorului şi lovire sau alte violenţe.
,,În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale, faţă de doi tineri, de 21 şi 27 de ani, din oraşul Rovinari, respectiv comuna Fărcăşeşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, iar împotriva unui bărbat, de 36 de ani, din comuna Fărcăşeşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi lovire sau alte violenţe. Totodată, faţă de tânărul de 21 de ani şi faţă de bărbatul de 36 de ani s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale.Un angajat de 44 de ani ai Carierei Roşia din cadrul CEO a fost agresat duminică noaptea de către trei tineri, de 21, 27 respectiv 36 de ani, după ce i-a surprins pe aceştia în timp ce transportau traverse metalice furate din zona unei benzi transportoare, bărbatul fiind internat în spital. Hoții transportau într-un atelaj hipo traverse metalice, iar când minerul ar fi încercat să-i oprească, aceştia ar fi devenit violenţi, lovindu-l cu un corp dur în zona capului şi a corpului. Totodată, bărbaţii ar fi lovit cu huluba atelajului partea stânga spate a unui autoturism, producând avarierea uşoară a acestuia. Persoanele au abandonat pe partea carosabilă a drumului judeţean 674B cele 4 traverse metalice, în lungime de aproximativ 6 metri, care ar fi fost sustrase din zona unei benzi transportoare din cariera EM Roşia, şi au părăsit locul faptei.
A.STOICA



Cititi tot articolul