Șofer beat, prins de polițiști după ce a fost implicat într-o tamponare


Un bărbat de 56 de ani, din orașul Novaci, este cercetat de polițiști, după ce, sâmbătă, a condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu etilotestul, după ce a fost implicat într-o tamponare. Polițiștii au stabilit că mașina pe care o conducea regulamentar a fost lovită din spate de un autovehicul la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani. ”La data de 8 iunie, poliţişti din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi, prin 112, de un localnic, cu privire la faptul că fiul său a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime. Din cercetările efectuate la faţa locului a reieşit faptul că un tânăr de 20 de ani, din orașul Novaci, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Dumbrava, din localitate, ar fi lovit, în partea din spate, un autoturism condus regulamentar de un localnic, de 56 de ani. Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto a rezultat că bărbatul de 56 de ani avea o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, potrivit unui comunicat al IPJ Gorj.



Cititi tot articolul