Un bărbat de 55 de ani, din comuna Mătăsari, județul Gorj, a fost depistat, ieri, în timp ce conducea un autoturism BMW, aflându-se în stare avansată de ebrietate. Etilotestul a indicat în cazul său 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a rămas fără permis de conducere și s-a ales cu dosar penal, riscând să ajungă după gratii.
“La data de 24 octombrie, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au depistat în trafic un bărbat de 55 de ani, din comuna Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 673 A Mătăsari, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la spital în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.