SINUCIDERE ÎN PENITENCIAR


Un detinut de la Penitenciarul Târgu Jiu s-a sinucis. Bărbatul, condamnat pentru viol, a fost încarcerat în urma cu 3 ani, dar a susținut continuu că este nevinovat.

Anchetatorii fac cercetări pentru a stabili în ce condiții s-a produs decesul deținutului.

Avem o sesizare, cu privire la faptul că la Penitenciarul Târgu Jiu, s-ar fi spânzurat o persoană care era încercerata. Polițiști din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, vor efectua cercetarea la fața locului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta”, se arată într-un comunicat al poliției.

Articolul SINUCIDERE ÎN PENITENCIAR apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul