Nu se știe când se vor mai efectua bronhoscopii la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, cu toate că există aparatura necesară, care, în prezent, nu este folosită. Medicul șef al Compartimentului de Pneumologie, Elena Vlad, spune că nu s-a făcut nimic pentru ca problemele depistate de Corpul de control al Ministrului Sănătății să fie remediate. Mai mult decât atât, singurul asistent medical specializat a plecat din cadrul unității: „Cabinetul medical se confruntă cu o deficit medical extrem. Singurul medic care a fost expus și și-a făcut competența pe banii proprii și pentru care am încercat să obțin acel spor salarial s-a mutat. Nu mai lucrează în Pneumologice. Calificarea asistenților va trebui luată de la capăt. Eu sunt singurul medic pneumolog și nu știu cât aș putea să fac față la necesitățile Spitalului Județean“.
Corpul de control a dispus oprirea efectuării de bronhoscopii
În primăvara acestui an s-a luat măsura stopării efectuării de bronhoscopii la Spitalul Județean de Urgență, în urma unui control efectuat de către Corpul de control al Ministrului Sănătății. Reprezentanții Ministerului au constatat că nu sunt respectate condițiile necesare pentru ca aparatul să funcționeze.
Conform cerințelor invocate de către reprezentanții Corpului de Control, pentru a putea funcționa, spațiul unde se află bronhoscopul trebuie să fie apropiat de Terapia Intensivă și să dispună de un spațiu separat pentru efectuarea anesteziei. Acum bolnavii care au nevoie de această investigație trebuie să meargă la spitale din alte județe.
Articolul Singurul asistent specializat în bronhoscopii de la Spitalul Județean a plecat apare prima dată în Impact In Gorj.