Simpozion de anvergură, la Scoarţa

https://gorjeanul.ro/


Comitetul de Iniţiativă din cadrul Facultăţii de Ştiinţă şi Ingineria Mediului a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Primăria, Consiliul Local şi Subfiliala Cultul Eroilor Scoarţa, precum și partenerii acestora, organizează mâine Simpozionul Naţional „Rădăcini gorjene în centenarul academic clujean – prof. univ. dr. Iustinian Petrescu (geolog, 1941-2008)”.

Programul evenimentului este structurat astfel: ora 10.00 – primirea participanţilor, înmânarea documentelor şi distribuirea ecusoanelor; 10.30-11.15 – deschiderea lucrărilor simpozionului cu mesajele autorităţilor şi al organizatorilor; 11.15-11.30 – pauză; 11.30-12.30 – prezentarea comunicărilor – ,,Profesorul şi omul de ştiinţă Iustinian Petrescu” – conf. univ. dr. Nicoleta Bican Brisan, prodecan Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Mediului la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, „Arborescente petresciene în Centenarul Ştiinţific Clujean” – Banţa Gh. Victor, asistent medical, şi conf. univ. dr. Carmen Ionela Banţa – Facultatea de Litere de la Universitatea din Craiova, ,,Zona fosiliferă a Gorjului – domeniu de interes ştiinţific a profesorului Iustinian Petrescu” – col(retr.) dr. Bebe Dobre, preşedinte Subfiliala Cultul Eroilor Scoarţa, ,,Iustinian Petrescu – profesor, cercetător şi manager de excepţie în lumea academic” – prof. univ. dr. Gheorghe Gămăneci de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu- Jiu; 12.30-12.45 – pauză; 12.45-13.45 – prezentarea comunicărilor ”Influenţa amenajărilor hidrotehnice de pe cursul mijlociu al râului Jiu” – ing. Marius Arjocu, şef staţie hidrologică Târgu-Jiu, „Managementul conservativ al sitului Natura 2000 – râul Gilort” – dr. ing. Liliana Ina Blidea, şef serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj, ,,Influenţa exploatării şi valorificării zăcămintelor de lignit din Bazinul Minier al Motrului” – prof. Ioana Elisabeta Popescu, Şcoala Gimnazială Scoarţa, ,,Managementul dezastrelor naturale şi tehnologice specifice judeţului Gorj – Lt. Col. Augustin Malacu, şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Lt. Col. Dumitru Petrescu” Gorj, Lt. Col. Viorel Galma, prim adjunct al şefului Inspectoratului; 13.45-14.00 – pauză; 14.00-14.30 – înmânarea diplomelor şi premiilor elevilor participanţi la concursul de desene cu tematică de protecţia mediului, înmânarea diplomelor pentru participanţii la Simpozionul Naţional.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul