
Gest demn de urmat al autorităților locale din comuna gorjeană Tânțăreni. Primarul, viceprimarul, secretarul și contabilul șef au donat salariul dintr-o lună pentru a împărți pachete de Paște în comună. Și o parte din consilierii locali au renunțat la indemnizație, iar banii vor fi redirecționați către Spitalul din Târgu-Cărbunești, acolo unde vor fi tratați bolnavii COVID 19.
Cele aproximativ 1600 de familii din comuna Țânțăreni vor primi…