
Un bărbat de 32 de ani, din municipiul Motru, a fost reținut vineri, pentru 24 de ore, pentru că și-a agresat iubita. Tânărul a ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, sub acuzația de violență domestică.
„Acesta, la data de 6 august a.c., pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii contradictorii, ar fi exercitat acte de violență asupra concubinei sale, de 25 de ani, din Motru. Cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei, unde, la solicitarea persoanei vătămate, împotriva sa a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, fiindu-i aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile stabilite”, au anunțat reprezentanții Poliției Gorj.
În plus, agresorul a fost evacuat din locuinţa comună, precizând că va locui la o altă adresă din Motru, care a fost adusă la cunoştinţa poliţiștilor.