Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din orașul Tismana, a avut parte de moarte cumplită. Acesta se afla la muncile agricole, folosind un utilaj pentru cosit. Un cuțit s-a desprins și i-a tăiat gâtul. Tânărul a fost transportat la spital, dar viața nu i-a mai putut fi salvată. Acesta avea trei frați, iar mama este plecată la muncă în străinătate. Tânărul provine dintr-o familie cu probleme materiale.
„Este o tragedie. Participa la activități agricole, mai precis la cosirea fânului de pe o luncă a satului Isvarna. În momentul în care s-a aflat în spatele cositoarei centrifugale antrenată de un tractor, s-a desprins un cuțit tăietor și acesta a fost aruncat cu viteză extraordinar de mare și la aproximativ 17 metri i-a intrat în carotida persoanei care a decedat. A urmat transportul la spital, o intervenție chirurgicală, care la început părea că a dat rezultate, dar din cauza rănii foarte adânci, hemoragia a reînceput după o scurtă perioadă de timp și nu a mai putut fi salvată viața tânărului“, a povestit primarul localității Tismana, Marian Slivilescu.
Mesajele îndoliate au fost postate pe rețelele sociale: „Dumnezeu a vrut sa te ia prea devreme sa fi mai aproape de el. Suntem epuizați. Nu înțeleg de ce tu ? De ce? Vei rămâne veșnic în amintirea și în sufletul nostru. Ești un înger printre îngeri și ne vei veghea pe toți. Suntem îndurerați, suflet frumos. Dumnezeu sa te odihnească în pace nepoate!“
Tânărul a fost înmormântat ieri.
Articolul Sfârșit cumplit pentru un tânăr din Tismana. „Nu înțeleg de ce tu?“ apare prima dată în Impact In Gorj.