Sfântă Liturghie Arhierească la Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă a Domnului», de la Mănăstirea Lainici, Gorj – “Schimbarea la Faţă, Sărbătoarea deosebită din Postul Adormirii Maicii Domnului, ne surprinde şi anul acesta cu bucurii, cu daruri duhovniceşti”!


Marţi, 6 august 2019, ca o expresie a unei manifestări devenită tradiţională în viaţa monahală a Gorjului şi a întregii ţări, Înaltpreasfinţitul Părinte acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii LAINICI, din Defileul Jiului, la Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă a DOMNULUI», împreună cu un ales sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, printre care s-au numărat: Înaltpreasfinţitul Părinte IOSIF, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Părinte VARSANUFIE, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte NICODIM, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preacuviosul Părinte Vladimir Dărângă, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane «Sf. Mare Muc. Dimitrie» din Craiova, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi stareţ al Mănăstirii Lainici, Preacucernicul Părinte Protopop, Grigore Vulcănescu, consilier cultural al Mitropoliei Olteniei şi alţii. Cu acest prilej, Preacuviosul ierodiacon Nicolae Rotaru a fost hirotonit ieromonah pe seama Schitului «Poiana Pustnicului» al Mănăstirii Lainici. Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul Psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Muc. Dimitrie», din Craiova, dirijat de prof. Victor Şapcă, iar asistenţa tehnică a oficierii slujbei a fost asigurată de către domnul Ionuţ Stanciu. Din partea administraţiei judeţene, la slujbă a participat şi Domnul jurist Ciprian Adrian FLORESCU, Prefectul Judeţului Gorj, iar printre prezenţele de referinţă, putem aminti pe domnul prof. univ. dr. Dumitru Otovescu şi domnul autor de carte, Constantin Avram, din Aninoasa.
La sfârşitul sfintei slujbe, sutele de credincioşi au pragustat bucatele alese care au fost pregătite de către maicile de la Mănăstirea «Icoana», păstorite de către Maica Stareţă Teodora Ilie, împreună cu alte cuvioase măicuţe din judeţele Gorj şi Vâlcea.

“Sărbătoarea de astăzi este cuprinzătoare şi îndestulătoare pentru toţi credincioşii”!
În cuvântul de aleasă învăţătură duhovnicească adresat credicioşilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a început prin a spune: ,,La zi de sărbătoare, am venit în această vatră monahală de spiritualitate românească, să ne regăsim înaintea Lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie şi să plecăm la casele noastre îndestulaţi de harul Preasfântului Duh. Este o lucrare dumnezeiască ce se săvârşeşte cu fiecare parte, deoarece la Sfânta Liturghie primim în chip deosebit darurile Lui Dumnezeu cu multă dragoste! Aceste daruri nu se repetă niciodată, pentru că ori de câte ori ne rugăm la Dumnezeu Cel Atotputernic şi de oameni iubitor, El ne dăruieşte întotdeauna ceva deosebit, în aşa fel încât noi să trăim momentul rugăciunii cu totul special, iar El, Care este îndestulat şi bogat în darurile Sale, nu se sfârşeşte niciodată să ne ofere aceste «recompense» ale Sale ca Părinte şi Atotţiitor al nostru! La Schimbarea la Faţă, Sărbătoarea deosebită din Postul Adormirii Maicii Domnului, ne surprinde şi anul acesta cu bucurii, cu daruri duhovniceşti din spaţiul în care ne aflăm, pentru că aici este locul care ne oferă mulţumiri sufleteşti! Aici, natura înconjurătoare participă împreună cu noi, când toată suflarea laudă pe Domnul. Participă şi cele cereşti, şi cele pământeşti, iar la Sfânta Liturghie, totodeauna suntem împreună cu îngerii şi cu sfinţii. Acolo unde este Mântuitorul Iisus Hristos Domnul, sunt şi sfinţii Săi! Cum la Sfânta Liturghie Îl avem pe Domnul prin trupul şi sângele Său, evident că toate puterile cereşti sunt împreună cu noi, preamărind pe Atotputernicul Dumnezeu. Aşadar, sărbătoarea de astăzi este cuprinzătoare şi îndestulătoare pentru toţi credincioşii. Aşa cum ne spun Sfinţii Evanghelişti, Mântuitorul Hristos , ca să arate dumnezeirea Sa, ca să arate Slava Sa dumnezeiască, deci, să arate că El este mai presus de toată făptura şi chiar dacă a luat firea omenească, deci, S-a făcut Om, El este şi Dumnezeu adevărat, când i-a luat cu Sine, pe Sfinţii Apostoli, Petru, Iacob şi Ioan şi s-au dus pe un munte înalt, cum ne spune Sfânta Evanghelie, departe de lume, la o înălţime, pentru a arăta sensul profund ale celor care avea să le spună, că lucrurile dumnezeieşti le sunt descoperite oamenilor, iar oamenii pot să le înţeleagă şi pot să le primească, dacă se ridică, atât cu mintea, cât şi cu trupul, într-un spaţiu binevenit pentru asemenea revelaţii dumnezeieşti. Schimbarea la Faţă este ceva cu totul aparte care trebuia să se facă într-un loc deosebit! Mântuitorul Hristos i-a ales pe Sfinţii Apostoli ca să fie martori la acest lucru, mai ales că Mântuitorul Hristos, aşa cum ne relatează Sf. Ev. Matei, cu şase zile înainte de răstignirea Sa, a vrut să arate că este Dumnezeu adevărat, în legătură cu Tatăl Cel ceresc, în comuniune cu sfinţii care au trecut din lumea aceasta şi sunt în lumea veşnică, cu cei care au fost ridicaţi la cer”, a precizat Mitropolitul Olteniei, expunând o adevărată lecţie de teologie dogmatică în faţa sutelor de credincioşi prezenţi la slujbă.

“Omul pământesc, omul păcatului, nu poate să-L vadă pe Dumnezeu!”
Detaliind cuvântul de învăţătură duhovnicească, Întâistătătorul bisericilor de parohie şi al mănăstirilor din Oltenia s-a referit la faptul că Mântuitorul Hristos, urcându-i pe Sfinţii Apostoli pe Muntele Tabor, îi aduce în timpul prezent, dar, îi şi scoate din timpul prezent, pentru că numai în felul acesta au putut vedea Slava Lui Dumnezeu. De aceea: “Omul pământesc, omul păcatului, nu poate să-L vadă pe Dumnezeu, pentru că este întunecat la minte şi la trup! Raţiunea lui nu pătrunde până dincolo de existenţa aceasta pământească, păcătoasă! Numai cel care s-a curăţit prin credinţă curată şi prin rugăciune, cel care a pus stăpânire gândurilor rele din sufletul său, cele care vin de la cel întunecat, de la senzaţiile trupeşti, numai acela poate ajunge la strălucirea luminii dumnezeieşti! Deci, Mântuitorul Hristos, în comuniune cu Dumnezeu-Tatăl, nu avea nevoie să stea la rugăciune, cum stăm noi şi cum au stat Sfinţii Apostoli, pentru că El intra direct în comuniune cu Tatăl Cel ceresc, dar, ca să le arate Sfinţilor Apostoli că au nevoie să intre în această cumuniune cu Dumnezeu, S-a aşezat şi El la rugăciune, deci, prin aceasta ne arată, cum trebuie să ne rugăm, foloseşte chiar limbajul nostru omenesc, fiind Acela Care l-a inspirat pe om să alcătuiscă întotdeauna cuvintele, arătând ce semnificaţie trebuie să aibă cuvintele, pentru ca să arate Sfinţilor Apostoli şi să ne arate şi nouă că din momentul în care cuvântul iese din minte şi din inimă, trebuie să fie însoţit şi de sfinţire, adică, de o trăire personală, iar, un cuvânt care nu are o încărcătură personală, nu-şi îndeplineşte scopul şi misiunea lui”, a specificat Arhieria sa!

“La Schimbarea la Faţă, Sfinţii Apostoli au înţeles că Mântuitorul Hristos este Dumnezeu adevărat”!
În încheierea cuvântului de învăţătură duhovnicească plină de conţinut, Chiriarhul lăcaşelor de cult din Oltenia a subliniat faptul că toţi oamenii suntem cei care primim lumină şi ajungem la un stadiu superior, fiind vorba despre o biruinţă «pe verticală», pe scara valorilor, pe scara virtuţilor, iar, cel care urcă mai sus, acela se uneşte cu Dumnezeu şi aude glasul Tatălui ceresc! “Avem anumite trepte ale cunoaşterii revelaţiei dumnezeieşti prin urcarea muntelui, prin urcatul mai sus, la ceruri, până la ascultarea Tatălui ceresc, care este momentul desârşit al sfinţeniei noastre, pentru că atunci toate lucrurile tac! Acesta e momentul unor renunţări fireşti, pentru că au fost sfinţi care se rugau la Dumnezeu ca să nu mai mănânce, pentru că erau atât de pătrunşi de iubire dumnezeiască, încât doreau o viaţă în afara nevoilor trupeşti! Trupul reprezintă sufletul prin fapte, astfel încât sufletul să sfinţească trupul care se realizează prin fapta cea bună! Prin Mântuitorul Hristos, pe Muntele, Tabor Sfinţii Apostoli au văzut revelaţia desăvârşită! Omul este în permanentă mişcare şi în viaţa de dincolo de această lume, care nu are limite în cunoaştere!…Existenţa fericită pe care o trăiesc Sfinţii Apostoli pe Muntele Tabor, nu este una veşnică, ci, numai glasul Tatălui ceresc marchează existenţa veşnică! Veşnicia Lui Dumnezeu este timpul care nu se mai măsoară cu ziua, cu luna sau cu anul! La Schimbarea la Faţă, Tatăl Cel ceresc arată că Fiul Său pe Care L-a trimis în lume, ne îndreptăţeşte ca lumea viaţă să aibă din belşug! Momentul Schimbării la Faţă arată cum omenirea este trecută din istorie în veşnicie, iar, Mântuitorul Hristos contopeşte timpul cu veşnicia, pentru că El este stăpânul timpului! Tot ceea ce noi suntem, suntem în mâna Lui Dumnezeu şi nu-I scapă nimic! Doar omul păcătos are impresia că poate să gestioneze timpul după bunul plac, să gestioneze destinul omenirii! Aşa cum dictatorii au impresia că ei dispun de viaţa oamenilor! Pentru asemenea oameni, timpul curge pe o existenţă chinuită, o existenţă în pedeapsă, în chinul veşnic! La Schimbarea la Faţă, Sfinţii Apostoli au înţeles că Mântuitorul Hristos este Dumnezeu adevărat, pentru că învăţătura Mântuitorului Hristos este adevărul adevărat! Ne rugăm ca Schimbarea la Faţă a Domnului să schimbe şi viaţa noastră, în veci, Amin”!
Profesor, Vasile GOGONEA



Cititi tot articolul