Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) a făcut apel, în numeroase rânduri, la grăbirea formalităților pentru reluarea cât mai rapidă a programului fără interferon pentru pacienții diagnosticați cu hepatita C.
Faptul că există o pauză între cele două contracte cost-volum-rezultat, aferente programului, a devenit oficial odată cu finalizarea la 31 august 2019 a vechiului contract. „La ora actuală, din informațiile pe care le avem, autoritățile se află în perioada de soluționare a contestațiilor primite din partea companiilor și abia apoi se va da startul oficial al negocierilor. APAH-RO speră la un nivel cât mai înalt de responsabilitate, atât din partea autorităților, cât și a companiilor participante, pentru ca această discontinuitate să nu se prelungească mai mult de 30 de zile”, se arată într-un comunicat al APAH-RO. APAH-RO face precizarea că toți pacienții care au intrat în program până la 31 august își vor urma tratamentul fără impedimente, problema apare pentru persoanele nou diagnosticate, după această dată, care vor trebui să aștepte încheierea noului contract cost-volum-rezultat. Totodată, dosarul de analize al celor diagnosticați, dar care nu au reușit să intre în terapie până la sfârșitul lui august, este valabil pe o perioadă de șase luni. Asociația îi sfătuiește pe toți aceștia ca, până la reluarea programului, să țină legătura cu medicul specialist și să-se pregătească cu tot ceea ce este necesar. Autoritățile competenete (Ministerul Sănătății și CNAS) au anunțat, încă de acum câteva luni, că noul contract va include tratament şi pentru pacienţii care au gradul de fibroză F0 și pentru copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 ani şi până în 18 ani. Numărul pacienților care vor intra în terapie va ajunge la 17.690 de persoane, conform datelor transmise de CNAS. Asociația apreciază că fiecare contract a adus noi avantaje pentru români, precum creșterea numărului de pacienți sau introducerea ultimelor terapii aflate pe piață, dar este îngrijorată că, după patru ani de la începutul acestui program, nu s-au găsit soluții pentru evitarea întreruperilor astfel încât starea de incertitudine să nu mai reprezinte o apăsare în plus pentru bolnavi. APAH-RO anunță că este gata să sprijine orice dialog în scopul identificării celor mai bune și mai rapide soluții pentru a aduce un plus de eficiență în implementarea programului cu interferon free, dar și al altor măsuri necesare pacienților cu afecțiuni hepatice astfel încât România să grăbească eforturile de eliminare a acestei boli infecțioase din rândul societății.
Izabella Molnar